In aceasta perioada il intalneste pe Traian Vuia , cu care se sfatuieste asupra tipului de motor pe care sa-l foloseasca.In 1910 incheie construirea apartului, cu care va efectua mai multe zboruri pe campul Cotrocenilor. La prima incercare se va ridica la 3-4 m de Pamant si reuseste un zbor de 40m. La 23 iulie 1910 efectueaa o noua incercare, reusind parcurgerea a 400m la inaltimea de 4m. Pe 10 august are loc a 3-a incercare, cand, se va inalta la cativa zeci de metrii, parcurgand o distanta de 4 km. In urma acstor incercari reusite, obtine brevetul RO 2258 pentru « Masina de zburat cu corp in forma de sageata ».

In 1911 construieste al doilea aparat de zbor « Vlaicu II » cu care va castiga cinci premii memorabile ( 1 premiu I si 4 premii II ) la mitingul aerian de la Aspern, Austria, la care au participat 42 de piloti din 7 tari, printre ei numarandu-se  Roland Garros, cel mai renumit pilot al vremii. Pentru toate realizarile sale, la propunerea lui Spiru Haret, Acdemia Romana ii va acorda premiul « Gheorghe Lazar ».

La 13 septembrie 1913, in timpul unei incercari de traversare a Muntilor Carpati, avionul « Vlaicu II » , avandu-l pe Aurel Vlaicu la manse, se prabuseste in apropiere de Campina, in dreptul comunei Banesti, pilotul gasindu-si moartea in accident.

In 1914, doi dintre prietenii sai, Magnani si Silisteanu, vor finanta construirea aparatului « Vlaicu III », si cu ajutorul pilotului Petre Macavei, aparatul va efectua cateva zboruri scurte. In toamna anului 1918, in timpul ocupatiei germane, aparatul va fi trimis la Berlin, unde a fost vazut pentru ultima oara in anul 1940.

Isi continua studiile la Scoala Politehnica din Budapesta, unde se inscrie in 1902 apoi, din 1903 la Ludwig-Maximilians Universitat din Munchen, obtinand diploma de inginer mecanic in 1907. Incepe sa lucreze la planurile pentru constriurea unui aparat de zbor cu aripi batante, actionate de arcuri. In anul 1908 lucreaza, ca inginer mecanic la fabrica de motoare Opel din Russelsheim. In anul 1909 se intoarce in comuna natala, unde construieste un planor cu care va efectua o serie de zboruri. In toamna aceluias an , se va stabili la Bucuresti, unde sprijinit de prietenii sai Alexandru Vlahuta, Emil Garleanu, St.O.Iosif si George Cosbuc, construieste o macheta de aeroplan pe care o prezinta in fata ministrului Instructiunii Publice, Spiru Haret. Acesta, icantat de ideiile si tenacitatea lu Vlaicu, insista pe langa forurile de resort, si reuste sa obtina aprobarea construiri, de catre A.Vlaicu , a unui aeroplan la Arsenalul Armatei. Aparatul va fi botezat « Vlaicu I ».

S-a nascut pe 19 noiembrie 1882 in comuna Bintinti , Hunedoara. Decedat la 13 septembrie 1913 in comuna Banesti, langa Campina. Astazi comuna sa natala, ii poarta numele.

Scoala primara a facut-o in comuna natala, A terminat Colegiul Reformat al Liceului Calvin din Orastie lundu-si bacalaureatul la Sibiu.

În timpul de 15 luni, cât a ţinut misiunea aceasta, am cercetat peste 12 biblioteci şi 16 arhive. Am studiat peste tot locul diferitele colecţiuni de manuscrise şi documente, ce pot să reverse o lumină nouă, sau să deschiză perspective mai vaste în domeniul istoriei noastre naţionale

In 10 martie 1884 este numit de catre Ion Bratianu translator pe langa Marele Stat Major. Intre 1884-18911 a fost directorul Bibliotecii Militare Nationale. In 1885 primeste un premiu de 5000 lei din partea Academiei Romane, pentru lucrarea « Revolutiunea lui Horia in Transilvania si Ungaria ». In 1885 este rugat de Ministerul de Razboi sa intocmeasca o lucrare despre capitanii armatei romane. La 1 aprilie 1897 este avansat ca Sef de birou Clasa II in cadrul Statului Major al Armatei.

Se naste la 18 aprilie 1846 la Densus, Hunedoara, fiu al parohului Bizantius Densusianu si al Sofiei. A fost jurist si istoric, membru corespondnt al Academiei  Romane. S-a afirmat, mai ales, prin lucrarea « Dacia preistorica ». Termina liceul in 1865, luand  examenul   de           maturitate ( bacalaureat) cu calificativul « laudabiler valde bonum ». Apoi, in toamna anului 1865 se inscrie la Rechtsakademie din Sibiu, Facultatea Juridica. Anul 1870 il gaseste in functia de notar al magistratului orasului Fagaras. In acelasi an depune o cerere pentru examenul de stat pentru avocatura. Drept urmare, in 1872 primeste primeste dreptul de avocatura, din partea curtii de apel din Mures. In Fagaras reuseste sa scoata publicatia « Orientul Latin », impreuna cu fratele sau Aron si Teofil Francu.

La 16 martie 1878 este ales membru corespondent al Academiei Romane in domeniul istoriei. In acelasi an devine bibliotecar-arhivar la Academia Romana, primind sarcina sa realizeze o culegere de documente despre istoria Romaniei.

Moare pe 24 august 1820 la Lemberg, azi Lvov, in Ucraina.

Lucrari in domeniul istoriei :

• De originibus populorum Transylvaniae
• De unione trium nationum Transylvaniae
• Kurzgefasste Bemerkungen uber Bucowina
• Hungaros ita describem
• Hungari vi amorum Transylvaniam non occuparunt

Lucrari in domeniul filologiei :

• Temeiurile gramaticii romanesti, manuscris
• Dascalul romanesc pentru temeiurile gramaticii romanesti, lucrare neterminata
• Teoria ortografiei romanesti cu litere latinesti, manuscris
• Fundamenta gramatices linguae romanicae seu ita dictae valachicae
• Lexicon romanesc-nemtesc si nemtesc-romanesc

Lucrari in domeniul juridic :

• Rândueala judecătorească de obşte, Viena, 1787, traducere
• Pravila de obşte asupra faptelor rele şi pedepsirea (a pedepsirii) lor, Viena, 1788, traducere
• Carte de pravilă ce cuprinde legile asupra faptelor rele, Cernăuţi, 1807, traducere
• Codul penal, Liov, 1807
• Codul civil, Liov, 1812

S-a nascut pe 6 ianuarie 1760 sau 1763 la Cigmau (azi apartinand orasului Geoagiu) , comitatul Hunedoara. A fost un reprezentant de seama al Scolii Ardelene fiind scriitor,istoric,filolog,jurist si scriitor.

Dupa incheierea studiilor elementare, a seminarului Greco-catolic din Blaj si a Facultatii de Filosofie din Viena, urmeaza Facultatea de Teologie, ca bursier al colegiuilui Sfanta Barbara. In urma studiilor urmate reuseste sa devina doctor in filosofie. Aprofundeaza studiul mai multor limbi straine: germane, franceza, italiana, si isi perfectioneaza cunostiintele de limba latina. In timpul studiilor la Viena elboreaza proiecul unui lexicon in 10 volume, a carui elaborare o si incepe. Tot la  la Viena cunoaste pe alti reprezentanti de seama ai scolii ardelene : Samuil Micu, Petru Maior, Gheorge Sincai, fiind entuziasmat de convingerile umaniste ale acestora, pe care, le va impartasii si el.

Il preocupa domenii variate : drept, pedagogie, istorie, etnografie,  filologie si lingvistica.

La insistenţele regelui Ferdinand I vine la curtea acestuia în calitate de secretar şi consilier. Este numit episcop de Zagreb şi episcop de Agria (1548). Este numit regent al Ungariei, locţiitor al împăratului Ferdinand I (1562).

Moare la 17 ianuarie 1568, în Bratislava, şi este înmormântat la biserica "Sf. Nicolae" din Tyrnavia.

- In 1536 se afla la Bruxelles, unde scrie lucrarea istorică: "Hungaria sive de originibus gentis, regionis, situ, divisionis habitumatque opportunitatibus", în care dezvoltă ideile sale despre originea romană a poporului român şi prezintă interesante informaţii despre istoria, etnografia şi geoagrafia Ţării Româneşti, Moldovei, Transilvaniei şi Banatului. Datorită acestor idei este considerat primul care a demonstrat originea latină a românilor din cele trei provincii româneşti.

- In 1546 scrie şi lucrarea istorică "Attila, sive de rebus bello paceque as suo" (1536) şi "Chronicon", în care sunt relatate evenimentele din timpul regelui Matei Corvin.

- Animat de înalte idei umaniste, organizează şcoala din Tyrnavia (Slovacia) (1544), instituind şi o bursă pentru elevii eminenţi.

- În anul 1558, la Viena îi apare lucrarea religioasă "Breviarul".

- Înfiinţează primul seminar preoţesc în Tyrnavia, preocupându-se în mod deosebit de o instruire specială a cursanţilor (1566).

In 1516 a fost hirotonisit preot. Apoi ocupa functia de secretar al Episcopului din Pécs (1516), apoi canonic la Pécs (1518) si canonic-lector de Esztergom (1522). Dupa moartea mitropolitului Szatmari, protectorul sau, detine functia de secretar consilier la curtea regelui Ludovic al II-lea şi al reginei Maria de Habsburg (1522 - 1526). În urma bătăliei de la Mohács (29 august 1526) şi a morţii regelui Ludovic al II-lea o însoţeşte pe regina Maria de Habsburg în călătoriile sale prin Boemia, Moravia, Austria şi Germania, pâna în anul 1531, când împăratul Carol Quintul o numeşte regentă a Ţărilor de Jos. Din 1530 este secretar şi consilier al reginei la Bruxelles. În această perioadă îşi crează relaţii cu personalităţi de seamă ale culturii renascentiste din lumea apuseană. Începe o largă corespondenţă cu umaniştii vremii, în special cu Erasmus de Rotterdam, de care-l va lega o frumoasă prietenie, care va dura până la moartea marelui învăţat olandez, în anul 1536. Pentru cinstirea lui Erasmus scrie numeroase epitafuri în limbile latină şi greacă.

În anul 1538 se întoarce în patrie pentru scurt timp, pentru a ocupa diferite demnităţi. În 1540 se întoarce la Bruxelles, şi reintră în serviciul reginei Maria.